miercuri, 4 iunie 2008

Declaratii dupa verdictul din cazul "valiza"

Ienei:
"Mi-ar părea rău ca din cauza acestor prostii, jucătorii să nu poată juca în Liga Campionilor. Jucătorii n-au nicio vina.
Nu ştiu dacă acum era momentul sa se ia această decizie, pentru că sunt alte probleme în fotbalul romanesc. Trebuia luată o măsura drastică imediat dupa terminarea etapei. Aceasta măsura nu îmbunătaţeste cu nimic situaţia.
Steaua are nişte probleme morale pe care odata şi odata trebuie să le rezolve. Ma doare foarte mult de ceea ce se întampla, iar jucatorii n-au nicio vină. Jucătorul nu are altceva de facut decît să-şi apere onoarea, aici sunt alte parghii. Patronul clubului a facut mult bine dar şi mult rau acestui club. Ar trebui făcut ceva pentru ca lumea să se uite din nou la Steaua ca la o echipă emblemă"


Adrian Ilie:
"Decizia a fost dură. 7 puncte penalizare, Becali nu mai are voie pe stadion 2 ani, Petre Marin suspendat şi el, totul a fost foarte dur. Normal că vom depunde apel împotriva acestei sentinţe. Aşteptăm şi motivaţia deciziei pentru că încă nu au fost trimise. Oricum, evident că imaginea Stelei este afectată după această sancţiune.Oricum, sper sa nu ajungem la vreo excludere din cupele europene, asa cum a patit FC Porto. Repet, este o decizie foarte dura"

Gigi Becali:
"Este o decizie dată de nişte oameni care nu sunt sănătoşi la cap, care trebuie să meargă la balamuc.I-am zis lui Cernat ălă du-te la comunişti, eşti nebun că nici pe vreme acomuniştilor nu se făcea aşa ceva. El mi-a răspuns că am tratat tot cazul superficial, că trebuia să demonstrăm că minte Goga. Toată decizia asta s-a bazat pe vorbele lui Goga care a spus că eu îi promisesem bani. Practic, el a minţit, iar în viziunea lui Cernat eu trebuia să îi arăt că Goga minte. Păi cum să fac aşa ceva? Până la urmă este vorba mea împotriva lui. Asta este o comandă politică cu serviciile secrete, nu pot să îmi dau seama."

Petre Marin:
"Voi discuta cu avocatul meu, sa vad ce este de facut. Nu inteleg pentru ce mi-au dat mie aceasta suspendare. Voi spune mai multe dupa ce discut cu avocatul"

Decizie soc!

S-a dat verdictul in cazul "valiza": Steaua depunctata cu 7 punste , iar "U" Cluj cu 6.
Gigi Becali si Toni Dobos au interzis sa mai intre pe vreun stadion timp de 2 ani.
Steaua risca neprogramarea in sezonul 2008/2009 din cupele europene.
Fotbalistii Petre Marin si Gigel Coman au interzis timp de 6 luni la vreo activitate sportiva


Cum comentezi aceasta decizie???

La multi ani , Rica!


Atacantul stelist , Adrian Neaga , implineste astazi 4 iunie 2008 29 de ani. Cea mai mare dorinta a lui este sa devina campion cu Steaua:"De ziua mea imi doresc sa iau titlul cu Steaua sezonul viitor. In rest, sunt fericit. Am familie extraordinara, sanatate si prieteni alaturi. Tot ce imi lipseste este medalia de campion al Romaniei cu Steaua si ma voi lupta cu toata fiinta pentru implinirea acestui deziderat", a spus Neaga.
A venit la Steaua inaintea sezonului 2002/2003 dar pentru ca nu a reusit sa se impuna in echipa el a fost imprumutat , dar dupa o neintelegere cu seici a revenit la Steaua unde a reinviat inscriind 13 goluri in sezonul 2003/2004 si in sezonul viitor de Cupa UEFA a reusit 5 goluri.In iarna sezonului 2004/2005 a plecat in Coreea de Sud la Chunnam Dragons, iar in 2006 s-a transferat la Seongnam Ilhwa devenind campion in anul 2006.
Echipe la care a mai evoluat : FC Arges Pitesti, Dacia Pitesti, Al Nasr Riyadh, Chunnam Dragons, Seongnam Ilhwa.

Crezi ca visul lui se va realiza?